Cod Juridic - Legislatia de care ai nevoie

Elefant.ro - Premium

Libris.ro

Legea nr. 21 din 1996 - Legea concurentei

Legea nr. 21/1996
a concurentei
republicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 742 din 16/08/2005

 

CAPITOLUL I Dispozitii generale

 

Art. 1. - Prezenta lege are drept scop protectia, mentinerea si stimularea concurentei si a unui mediu concurential normal, in vederea promovarii intereselor consumatorilor. 
Art. 2. - (1) Dispozitiile prezentei legi se aplica actelor si faptelor care au sau pot avea ca efect restrangerea, impiedicarea sau denaturarea concurentei savarsite de:
a) agenti economici sau asociatii de agenti economici - persoane fizice sau juridice - de cetatenie, respectiv de nationalitate romana sau straina, denumiti in continuare agenti economici;
b) organele administratiei publice centrale sau locale, in masura in care acestea, prin deciziile emise sau prin reglementarile adoptate, intervin in operatiuni de piata, influentand direct sau indirect concurenta, cu exceptia situatiilor cand asemenea masuri sunt luate in aplicarea altor legi sau pentru apararea unui interes public major.
(2) Cand agentii economici, determinati conform alin. (1) lit. a), participa la o grupare realizata pe cale conventionala prin acord, intelegere, pact, protocol, contract si altele asemenea, fie ea explicita, publica ori oculta, secreta, dar fara personalitate juridica si indiferent de forma - antanta, coalitie, grup, bloc, federatie si altele asemenea -, pentru actele si faptele prevazute la alin. (1), savarsite in cadrul participarii la o asemenea grupare, dispozitiile prezentei legi se aplica fiecarui agent economic, tinand seama de principiul proportionalitatii.
(3) Dispozitiile prezentei legi se aplica actelor si faptelor prevazute la alin. (1), cand sunt savarsite pe teritoriul Romaniei, precum si celor savarsite in afara teritoriului tarii, atunci cand produc efecte pe teritoriul Romaniei.
(4) Prezenta lege nu se aplica:
a) pietei muncii si relatiilor de munca;
b) pietei monetare si pietei titlurilor de valoare, in masura in care libera concurenta pe aceste piete face obiectul unor reglementari speciale. 
Art. 3. - Administrarea prezentei legi si punerea ei in aplicare sunt incredintate Consiliului Concurentei, ca autoritate administrativa autonoma, investita in acest scop, in conditiile, modalitatile si limitele stabilite prin dispozitiile ce urmeaza. 
Art. 4. - (1) Preturile produselor si tarifele serviciilor si lucrarilor se determina in mod liber prin concurenta, pe baza cererii si ofertei. Preturile si tarifele practicate in cadrul unor activitati cu caracter de monopol natural sau al unor activitati economice, stabilite prin lege, se stabilesc si se ajusteaza cu avizul Ministerului Finantelor Publice, cu exceptia celor pentru care, prin legi speciale, sunt prevazute alte competente.
(2) In sectoarele economice sau pe pietele unde concurenta este exclusa sau substantial restransa prin efectul unei legi sau datorita existentei unei pozitii de monopol, Guvernul poate, prin hotarare, sa instituie forme corespunzatoare de control al preturilor pentru o perioada de cel mult 3 ani, care poate fi prelungita succesiv pe durate de cate cel mult un an, daca imprejurarile care au justificat adoptarea respectivei hotarari continua sa existe.
(3) Pentru sectoare economice determinate si in imprejurari exceptionale, precum: situatii de criza, dezechilibru major intre cerere si oferta si disfunctionalitate evidenta a pietei, Guvernul poate dispune masuri cu caracter temporar pentru combaterea cresterii excesive a preturilor sau chiar blocarea acestora. Asemenea masuri pot fi adoptate prin hotarare pentru o perioada de 6 luni, care poate fi prelungita succesiv pentru durate de cate cel mult 3 luni, cat timp persista imprejurarile care au determinat adoptarea respectivei hotarari.
(4) Interventia Guvernului in situatiile prevazute la alin. (2) si (3) se face cu avizul Consiliului Concurentei.

 

CAPITOLUL II Practici anticoncurentiale 

 

Art. 5. - (1) Sunt interzise orice intelegeri exprese sau tacite intre agentii economici ori asociatiile de agenti economici, orice decizii luate de asociatiile de agenti economici si orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect restrangerea, impiedicarea ori denaturarea concurentei pe piata romaneasca sau pe o parte a acesteia, in special cele care urmaresc:
a) fixarea concertata, in mod direct sau indirect, a preturilor de vanzare ori de cumparare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor, precum si a oricaror alte conditii comerciale;
b) limitarea sau controlul productiei, distributiei, dezvoltarii tehnologice ori investitiilor;
c) impartirea pietelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare, pe criteriu teritorial, al volumului de vanzari si achizitii ori pe alte criterii;
d) aplicarea, in privinta partenerilor comerciali, a unor conditii inegale la prestatii echivalente, provocand in acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj in pozitia concurentiala;
e) conditionarea incheierii unor contracte de acceptare de catre parteneri a unor clauze stipuland prestatii suplimentare care, nici prin natura lor si nici conform uzantelor comerciale, nu au legatura cu obiectul acestor contracte;
f) participarea, in mod concertat, cu oferte trucate la licitatii sau la orice alte forme de concurs de oferte;
g) eliminarea de pe piata a altor concurenti, limitarea sau impiedicarea accesului pe piata si a libertatii exercitarii concurentei de catre alti agenti economici, precum si intelegerile de a nu cumpara de la sau de a nu vinde catre anumiti agenti economici fara o justificare rezonabila.
(2) Pot fi exceptate de la interdictia stabilita la alin. (1) intelegerile, deciziile luate de asociatiile de agenti economici sau practicile concertate care indeplinesc cumulativ conditiile prevazute la lit. a)-d) si una dintre conditiile prevazute la lit. e), dupa cum urmeaza:
a) efectele pozitive prevaleaza asupra celor negative sau sunt suficiente pentru a compensa restrangerea concurentei provocata de respectivele intelegeri, decizii luate de asociatiile de agenti economici sau practici concertate;
b) beneficiarilor sau consumatorilor li se asigura un avantaj corespunzator celui realizat de partile la respectiva intelegere, decizie luata de catre o asociatie de agenti economici sau practica concertata;
c) eventualele restrangeri ale concurentei sunt indispensabile pentru obtinerea avantajelor scontate, iar prin respectiva intelegere, decizie luata de catre o asociatie de agenti economici sau practica concertata partilor nu li se impun restrictii care nu sunt necesare pentru realizarea obiectivelor enumerate la lit. e);
d) respectiva intelegere, decizie luata de o asociatie de agenti economici sau practica concertata nu da agentilor economici sau asociatiilor de agenti economici posibilitatea de a elimina concurenta de pe o parte substantiala a pietei produselor ori serviciilor la care se refera;
e) intelegerea, decizia luata de o asociatie de agenti economici sau practica concertata in cauza contribuie ori poate contribui la:
1. ameliorarea productiei ori distributiei de produse, executarii de lucrari ori prestarilor de servicii;
2. promovarea progresului tehnic sau economic, imbunatatirea calitatii produselor si serviciilor;
3. intarirea pozitiilor concurentiale ale intreprinderilor mici si mijlocii pe piata interna;
4. practicarea in mod durabil a unor preturi substantial mai reduse pentru consumatori.
(3) Regimul exceptarii sub forma de dispensa, al deciziei de acordare a acesteia, termenele, informatiile de prezentat, durata si conditiile dispensei se stabilesc de catre Consiliul Concurentei, prin regulamente si instructiuni. Beneficiul exceptarii prevazut la alin. (2) se acorda prin decizie a Consiliului Concurentei pentru cazuri individuale de intelegeri, decizii luate de asociatii de agenti economici sau practici concertate si se stabileste prin regulamente ale Consiliului Concurentei pentru cazurile de exceptare pe categorii de intelegeri, decizii ale asociatiilor de agenti economici sau practici concertate. Agentii economici sau asociatiile de agenti economici pot solicita Consiliului Concurentei dispensa, proband indeplinirea conditiilor stabilite la alin. (2).
(4) Categoriile de intelegeri, deciziile luate de asociatiile de agenti economici si practici concertate, exceptate prin aplicarea prevederilor alin. (2), precum si conditiile si criteriile de incadrare pe categorii de acordare si de retragere a beneficiului exceptarii se stabilesc de Consiliul Concurentei, prin regulament.
(5) Intelegerile, deciziile luate de asociatiile de agenti economici si practicile concertate care se incadreaza in vreuna dintre categoriile exceptate prin aplicarea prevederilor alin. (2) si stabilite prin prevederile alin. (3) sunt considerate legale, fara obligatia notificarii sau obtinerii unei decizii din partea Consiliului Concurentei. Agentii economici sau asociatiile de agenti economici, care se prevaleaza de beneficiul exceptarii pe categorii, sunt tinuti sa faca dovada indeplinirii conditiilor si citeriilor prevazute la alin. (3) si (4).
(6) Deciziile de acordare a dispenselor pentru intelegeri, decizii ale asociatiilor de agenti economici ori practici concertate, emise in aplicarea prevederilor alin. (3), vor prevedea data de la care se aplica, durata pentru care este acordata dispensa, precum si conditiile si obligatiile ce trebuie respectate de catre beneficiari.
(7) Dispensa acordata conform alin. (6) pentru o intelegere, decizie luata de o asociatie de agenti economici ori practica concertata poate fi reinnoita, la cerere, daca sunt satisfacute in continuare conditiile cerute, si poate fi revocata daca conditiile in care a fost acordata nu mai corespund; decizia de acordare a dispensei este nula daca a fost acordata pe baza unor informatii false, inexacte ori incomplete in raport cu cele solicitate.
Art. 6. - Este interzisa folosirea in mod abuziv a unei pozitii dominante detinute de catre unul sau mai multi agenti economici pe piata romaneasca ori pe o parte substantiala a acesteia, prin recurgerea la fapte anticoncurentiale, care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea activitatii economice ori prejudicierea consumatorilor. Asemenea practici abuzive pot consta, in special, in:
a) impunerea, in mod direct sau indirect, a preturilor de vanzare sau de cumparare, a tarifelor ori a altor clauze contractuale inechitabile si refuzul de a trata cu anumiti furnizori sau beneficiari;
b) limitarea productiei, distributiei sau dezvoltarii tehnologice in dezavantajul utilizatorilor ori consumatorilor;
c) aplicarea, in privinta partenerilor comerciali, a unor conditii inegale la prestatii echivalente, provocand in acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj in pozitia concurentiala;
d) conditionarea incheierii unor contracte de acceptare, de catre parteneri, a unor clauze stipuland prestatii suplimentare care, nici prin natura lor si nici conform uzantelor comerciale, nu au legatura cu obiectul acestor contracte;
e) practicarea unor preturi excesive sau practicarea unor preturi de ruinare, in scopul inlaturarii concurentilor, sau vanzarea la export sub costul de productie, cu acoperirea diferentelor prin impunerea unor preturi majorate consumatorilor interni;
f) exploatarea starii de dependenta in care se gaseste un alt agent economic fata de un asemenea agent sau agenti economici si care nu dispune de o solutie alternativa in conditii echivalente, precum si ruperea relatiilor contractuale pentru singurul motiv ca partenerul refuza sa se supuna unor conditii comerciale nejustificate. 
Art. 7. - (1) Daca, prin masurile luate si prin sanctiunile aplicate de Consiliul Concurentei, conform prevederilor cap. IV-VI, unui agent economic abuzand de pozitia sa dominanta, nu se obtin restabilirea situatiei si prevenirea repetarii abuzului, Consiliul Concurentei, pentru motiv de afectare grava a unui interes public major, poate cere Curtii de Apel Bucuresti sa ordone masurile adecvate pentru lichidarea pozitiei dominante pe piata a acestuia, instanta judecatoreasca putand dispune, dupa caz:
a) invalidarea unor contracte sau a unor clauze contractuale prin intermediul carora se exploateaza abuziv pozitia dominanta;
b) invalidarea actului sau a actelor de realizare a unei concentrari creatoare de pozitie dominanta, chiar atunci cand prin actul sau actele juridice in cauza s-ar fi constituit o noua persoana juridica;
c) limitarea sau interdictia accesului pe piata;
d) vanzarea de active;
e) restructurarea prin divizare a agentului economic.
(2) Consiliul Concurentei trebuie sa specifice, prin trimitere la textul legal, masura sau masurile ce solicita a fi ordonate de instanta, fara a putea cere luarea, in cazul dedus judecatii, a oricareia dintre ele ori a tuturor, iar instanta neputand dispune o alta masura decat cea sau cele la care se refera cererea.
(3) Instanta judecatoreasca va putea ordona una sau mai multe dintre masurile prevazute la alin. (1) numai sub conditia sa fie evitata orice crestere a preturilor din aceasta cauza sau afectarea executarii de catre agentul economic a obligatiilor asumate fata de terti.
(4) Se considera interes public major, motivand cererea Consiliului Concurentei pentru dispunerea de masuri extreme dintre cele prevazute la alin. (1), securitatea publica, pluralitatea de agenti economici independenti, bunastarea consumatorilor si regulile prudentiale. Sarcina probei afectarii grave a unui interes public major incumba Consiliului Concurentei.
(5) Impotriva sentintei Curtii de Apel Bucuresti, sesizata conform alin. (1), pot introduce recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie Consiliul Concurentei si agentii economici supusi masurilor dispuse prin aceasta. 
Art. 8. - (1) Prevederile art. 5 nu se aplica in cazul agentilor economici sau gruparilor de agenti economici la care cifra de afaceri pentru exercitiul financiar precedent recurgerii la comportamente susceptibile a fi calificate practici anticoncurentiale nu depaseste un plafon stabilit anual de catre Consiliul Concurentei si:
- cota de piata totala a agentilor economici implicati in intelegerea, decizia asociatiei de agenti economici sau practica concertata nu depaseste 5% pe nici una dintre pietele relevante afectate, in cazul intelegerilor, deciziilor luate de asociatiile de agenti economici sau practicilor concertate dintre agentii economici concurenti; sau
- cota de piata a fiecarui agent economic implicat in intelegerea, decizia asociatiei de agenti economici sau practica concertata nu depaseste 10% pe nici una dintre pietele relevante afectate, in cazul intelegerilor, deciziilor luate de asociatiile de agenti economici sau practicilor concertate dintre agentii economici care nu sunt concurenti*).
(2) Limitele prevazute la alin. (1) nu sunt aplicabile practicilor anticoncurentiale interzise prin prevederile art. 5, atunci cand acestea privesc preturi, tarife, acorduri de partajare a pietei sau licitatii.
___________
*) Conform art. 1 din Ordinul presedintelui Consiliului Concurentei nr. 519/2004, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.271 din 29 decembrie 2004, "Plafonul valoric raportat la cifra de afaceri, prevazut de art. 8 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996, cu modificarile si completarile ulterioare, se majoreaza de la 20 miliarde lei la 30 miliarde lei".
Art. 9. - (1) Sunt interzise orice actiuni ale organelor administratiei publice centrale sau locale, avand ca obiect sau putand avea ca efect restrangerea, impiedicarea sau denaturarea concurentei, in special:
a) sa ia decizii care limiteaza libertatea comertului sau autonomia agentilor economici, ce se exercita cu respectarea reglementarilor legale;
b) sa stabileasca conditii discriminatorii pentru activitatea agentilor economici.
(2) Dispozitiile alin. (1) nu fac obiectul aplicarii exceptiei stabilite la art. 2 alin. (1) lit. b).
(3) In cazul in care organele administratiei publice centrale sau locale nu se conformeaza deciziei Consiliului Concurentei, acesta are posibilitatea de a ataca actiunea la Curtea de Apel Bucuresti.

 

CAPITOLUL III Concentrarea economica 

 

Art. 10. - (1) Concentrarea economica se realizeaza prin orice act juridic, indiferent de forma acestuia si care, fie opereaza transferul proprietatii sau al folosintei asupra totalitatii ori a unei parti a bunurilor, drepturilor si obligatiilor unui agent economic, fie are ca obiect sau ca efect sa permita unui agent economic ori unei grupari de agenti economici de a exercita, direct sau indirect, o influenta determinanta asupra unui alt agent economic sau mai multor alti agenti economici.
(2) O operatiune de concentrare economica are loc atunci cand:
a) doi sau mai multi agenti economici, anterior independenti, fuzioneaza;
b) una sau mai multe persoane care detin deja controlul cel putin asupra unui agent economic ori unul sau mai multi agenti economici dobandesc, direct sau indirect, controlul asupra unuia sau mai multor alti agenti economici ori asupra unor parti ale acestora, fie prin luare de participare la capital, fie prin cumparare de elemente de activ, prin contract sau prin alte mijloace.
(3) Operatiunile de asociere, avand ca obiect sau ca efect coordonarea comportamentului concurential al agentilor economici participanti care raman independenti, nu constituie concentrare prin dobandiera controlului, chiar cand asemenea operatiuni ar consta in crearea de entitati economice comune. Daca entitatea economica comuna este o persoana juridica indeplinind statornic toate functiile unei entitati economice autonome, fara insa a realiza o coordonare a comportamentului concurential fie intre agenti economici fondatori, fie intre ea si acestia, operatiunea este o concentrare in sensul prevederilor alin. (2) lit. b).
(4) In sensul prezentei legi, controlul decurge din drepturi, contracte sau orice alte elemente care confera, fiecare in parte ori luate impreuna si tinand seama de circumstantele de fapt sau de drept, posibilitatea de a exercita o influenta determinanta asupra unui agent economic, in special din:
a) drepturi de proprietate sau de folosinta asupra totalitatii ori a unei parti a bunurilor unui agent economic;
b) drepturi sau contracte care confera o influenta determinanta asupra constituirii, deliberarilor ori deciziilor organelor unui agent economic.
(5) Controlul este dobandit, conform prevederilor alin. (2)-(4), de catre persoana sau persoanele ori de catre agentii economici care sunt titulari ai drepturilor ori beneficiari ai contractelor mentionate la alin. (4) sau care, fara a fi titulari ai unor asemenea drepturi ori contracte, au puterea de a exercita influenta determinanta conferita de acestea. 
Art. 11. - Nu constituie o operatiune de concentrare economica situatiile in care:
a) controlul este dobandit si exercitat de catre un lichidator desemnat prin hotarare judecatoreasca sau de catre o alta persoana mandatata de autoritatea publica pentru indeplinirea unei proceduri de incetare de plati, redresare, concordat, lichidare judiciara, urmarire silita sau alta procedura similara;
b) bancile si alte institutii de credit, institutiile financiare si societatile financiare, societatile de servicii de investitii financiare sau societatile de asigurare si reasigurare, a caror activitate normala include tranzactii si negocieri de titluri pe cont propriu sau pe contul tertilor, detin, cu titlu temporar, participari de capital la un agent economic pe care le-au dobandit in vederea revanzarii lor, cat timp ele nu exercita drepturile de vot aferente acestor participari astfel incat sa determine comportamentul concurential al respectivului agent economic ori le exercita numai in vederea revanzarii acestei participari, cu conditia ca revanzarea respectivei participari sa intervina in termen de un an calculat de la data dobandirii; la cerere, Consiliul Concurentei poate proroga termenul, daca solicitantul dovedeste ca revanzarea participarii dobandite nu a fost rezonabil posibila in termenul fixat;
c) controlul este dobandit de persoanele sau agentii economici mentionati la art. 10 alin. (2) lit. b), cu conditia ca drepturile de vot aferente participarii detinute sa nu fie exercitate, mai ales la numirea de membri in organele de administrare, conducere executiva, supraveghere si control ale agentului economic la care detin participarea, decat in scopul salvgardarii valorii integrale a acestei investitii, fara a determina direct sau indirect comportamentul concurential al agentului economic controlat;
d) agentii economici, inclusiv cei care fac parte din grupuri economice, realizeaza operatiuni de restructurare sau reorganizare a propriilor activitati. 
Art. 12. - Sunt interzise concentrarile economice care, avand ca efect crearea sau consolidarea unei pozitii dominante, conduc sau ar putea conduce la restrangerea, inlaturarea sau denaturarea semnificativa a concurentei pe piata romaneasca sau pe o parte a acesteia. 
Art. 13. - (1) Pentru stabilirea compatibilitatii lor cu un mediu concurential normal, operatiunile de concentrare economica se apreciaza dupa urmatoarele criterii:
a) necesitatea de a mentine si de a dezvolta concurenta pe piata romaneasca, tinand seama de structura tuturor pietelor in cauza si de concurenta existenta sau potentiala dintre agentii economici situati in Romania sau in strainatate;
b) cota de piata detinuta de catre agentii economici in cauza, puterea lor economica si financiara;
c) alternativele disponibile pentru furnizori si utilizatori, accesul lor la piete si la surse de aprovizionare, precum si orice bariere instituite prin acte normative sau de alta natura la intrarea pe piata;
d) tendinta cererii si a ofertei pentru bunurile si serviciile in cauza;
e) masura in care sunt afectate interesele beneficiarilor sau ale consumatorilor;
f) contributia la progresul tehnic si economic.
(2) Concentrarile economice susceptibile a conduce la restrangerea, inlaturarea sau denaturarea semnificativa a concurentei pe piata romaneasca sau pe o parte a acesteia pot fi autorizate daca partile interesate in operatiunea de concentrare dovedesc indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:
a) operatiunea de concentrare urmeaza a contribui la cresterea eficientei economice, la ameliorarea productiei, distributiei sau progresului tehnic ori la cresterea competitivitatii la export;
b) efectele favorabile ale concentrarii compenseaza efectele nefavorabile ale restrangerii concurentei;
c) de avantajele rezultate profita intr-o masura rezonabila si consumatorii, in special prin preturi reale mai reduse. 
Art. 14. - Prevederile prezentului capitol nu se aplica operatiunilor de concentrare economica, atunci cand cifra de afaceri cumulata a agentilor economici implicati nu depaseste echivalentul in lei a 10.000.000 euro si nu exista cel putin 2 agenti economici implicati in operatiune care sa realizeze pe teritoriul Romaniei, fiecare in parte, o cifra de afaceri mai mare decat echivalentul in lei a 4.000.000 euro. Echivalentul in lei se calculeaza la cursul de schimb comunicat de Banca Nationala a Romaniei, valabil pentru ultima zi a exercitiului financiar din anul anterior operatiunii. 
Art. 15. - (1) Concentrarile economice care depasesc pragurile prevazute la art. 14 sunt supuse controlului si trebuie notificate Consiliului Concurentei.
(2) Concentrarile economice care se realizeaza prin fuziunea a 2 sau mai multor agenti economici trebuie notificate de catre fiecare dintre partile implicate; in celelalte cazuri, notificarea trebuie sa fie inaintata de catre persoana, agentul economic sau agentii economici care dobandesc controlul asupra unuia sau mai multor agenti economici ori asupra unor parti ale acestora.
(3) Procedura de notificare, termenele, documentele si informatiile de prezentat, comunicarile si prezentarea de observatii de catre agentii economici interesati se stabilesc prin regulament si instructiuni adoptate de Consiliul Concurentei.
(4) Este interzisa punerea in aplicare a unei operatiuni de concentrare economica pana la emiterea de catre Consiliul Concurentei a unei decizii in conformitate cu art. 46.
(5) Consiliul Concurentei poate acorda, la cerere, o derogare de la regula instituita la alin. (4); cererea de acordare a derogarii trebuie sa fie motivata. In decizia pe care o va emite Consiliul Concurentei va tine cont de efectele suspendarii concentrarii economice asupra unuia sau mai multora dintre agentii economici implicati in operatiune, asupra unei terte parti, precum si de efectele asupra concurentei. Aceasta derogare poate fi conditionata de impunerea unor obligatii ce trebuie indeplinite de catre parti si poate fi acordata oricand, atat anterior, cat si ulterior notificarii.
(6) Validitatea oricarei operatiuni realizate in contradictie cu alin. (4) va depinde de decizia pe care Consiliul Concurentei o va lua cu privire la operatiunea notificata, conform art. 46 alin. (1) lit. b), alin. (2) lit. a), b) sau c) ori alin. (3).

 

CAPITOLUL IV Consiliul Concurentei 

 

Art. 16. - (1) Se infiinteaza Consiliul Concurentei, autoritate administrativa autonoma in domeniul concurentei, cu personalitate juridica, care isi exercita atributiile potrivit prevederilor prezentei legi. Sediul Consiliului Concurentei este in municipiul Bucuresti.
(2) Structura organizatorica si de personal a Consiliului Concurentei, atributiile de conducere si de executie ale personalului sau se stabilesc prin regulamentele interioare adoptate de acesta. 
Art. 17. - (1) Plenul Consiliului Concurentei este un organ colegial si este format din 7 membri, dupa cum urmeaza: un presedinte, 2 vicepresedinti si 4 consilieri de concurenta. Numirea membrilor Plenului Consiliului Concurentei se realizeaza de catre Presedintele Romaniei, la propunerea Guvernului.
(2) Durata mandatului membrilor Plenului Consiliului Concurentei este de 5 ani, acestia putand fi reinvestiti cel mult inca o data. La numirea primului Plen al Consiliului Concurentei dupa intrarea in vigoare a prezentei legi, un vicepresedinte si 2 consilieri de concurenta vor avea un mandat de 2 ani si jumatate, stabilit prin decretul de numire in functie.
(3) Presedintele, vicepresedintii si consilierii de concurenta trebuie sa aiba o independenta reala si sa se bucure de o inalta reputatie profesionala si probitate civica. Pentru a fi numit membru al Consiliului Concurentei se cer studii superioare, inalta competenta profesionala, o buna reputatie si vechime de minimum 10 ani in activitati din domeniile: economic, comercial, al preturilor si concurentei sau juridic.
(4) Presedintele trebuie sa fi indeplinit o functie de conducere cu largi responsabilitati, in care a facut dovada competentei sale profesionale si manageriale.
(5) Calitatea de membru al Consiliului Concurentei este incompatibila cu exercitarea oricarei alte activitati profesionale sau de consultanta, cu participarea, directa sau prin persoane interpuse, la conducerea sau administrarea unor entitati publice ori private sau cu detinerea de functii ori de demnitati publice, cu exceptia activitatii didactice din invatamantul superior. Ei nu pot fi desemnati experti sau arbitri nici de parti si nici de instanta judecatoreasca sau de catre o alta institutie.
(6) Membrii Plenului Consiliului Concurentei nu reprezinta autoritatea care i-a numit si sunt independenti in luarea deciziilor.
(7) Membrii Plenului Consiliului Concurentei si inspectorii de concurenta nu pot face parte din partide sau alte formatiuni politice.
(8) Mandatul de membru al Plenului Consiliului Concurentei inceteaza:
a) la expirarea duratei;
b) prin demisie;
c) prin deces;
d) prin imposibilitate definitiva de exercitare, constand intr-o indisponibilitate mai lunga de 60 de zile consecutive;
e) la survenirea unei incompatibilitati dintre cele prevazute la alin. (5) si (7), conform prevederilor alin. (11);
f) prin revocare, pentru incalcarea grava a prezentei legi si pentru condamnare penala, prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, pentru savarsirea unei infractiuni.
(9) Membrii Plenului Consiliului Concurentei sunt revocabili, in cazul prevazut la alin. (8) lit. f), de catre autoritatea care i-a numit. Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti penale ei pot fi suspendati din functie de catre aceeasi autoritate.
(10) In caz de vacanta a unui loc in Plenul Consiliului Concurentei pentru una dintre situatiile prevazute la alin. (8) lit. b)-f), se va proceda, conform prevederilor alin. (1), la desemnarea si numirea unui nou membru pentru durata ramasa din mandat, in functia devenita vacanta.
(11) Membrii Consiliului Concurentei sunt obligati sa notifice de indata Consiliului survenirea oricarei situatii de incompatibilitate sau impediment dintre cele prevazute la alin. (5) si (7), ei fiind de drept suspendati din functie din momentul survenirii acestei situatii, iar daca situatia se prelungeste peste 10 zile consecutive, mandatul inceteaza si se procedeaza conform prevederilor alin. (9) si (10). 
Art. 18. - (1) Inainte de a incepe sa-si exercite functia, fiecare membru al Consiliului Concurentei este obligat sa depuna in fata Presedintelui Romaniei, in prezenta celorlalti membri numiti si dupa citirea decretului prezidential de numire in functie, urmatorul juramant:
"Jur sa respect Constitutia si legile tarii, sa apar interesele Romaniei, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, sa-mi indeplinesc cu onoare, demnitate, loialitate, responsabilitate si fara partinire atributiile ce-mi revin. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!"
(2) Presedintele Consiliului Concurentei presteaza cel dintai juramantul.
(3) In cazul neprestarii juramantului in termen de 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei a decretului de numire, membrul numit este de drept demisionar, urmand a se relua procedura desemnarii si numirii altei persoane pentru functia devenita vacanta.
(4) Actele efectuate de oricare dintre membrii Consiliului Concurentei inainte de prestarea juramantului sunt nule de drept. 
Art. 19. - (1) Mandatele membrilor Consiliului Concurentei incep de la data depunerii juramantului de catre acestia si expira la implinirea termenelor prevazute la art. 17 alin. (2), calculate de la aceasta data.
(2) Daca, pana la expirarea mandatului in curs, presedintele Consiliului Concurentei desemnat pentru mandatul urmator nu va fi prestat juramantul cu respectarea dispozitiilor art. 18, membrii Consiliului Concurentei in exercitiu isi vor continua activitatea pana la depunerea juramantului de catre presedintele Consiliului, desemnat pentru mandatul urmator sub conducerea presedintelui anterior. 
Art. 20. - (1) Consiliul Concurentei isi desfasoara activitatea, delibereaza si ia decizii in plen si in comisii, cu majoritatea voturilor membrilor.
(2) Fiecare comisie este formata din 2 consilieri de concurenta in componenta stabilita de presedintele Consiliului Concurentei, pentru fiecare caz in parte, si este condusa de catre un vicepresedinte al Consiliului Concurentei.
(3) Presedintele Consiliului Concurentei ordona efectuarea de investigatii si desemneaza raportorul pentru fiecare investigatie.
(4) In aplicarea prezentei legi, Consiliul Concurentei examineaza in plen:
a) rapoartele de investigatie, cu eventualele obiectii formulate la acestea, si decide asupra masurilor de luat;
b) autorizarea concentrarilor economice;
c) sesizarea instantelor judecatoresti in aplicarea prevederilor art. 7;
d) punctele de vedere, recomandarile si avizele de formulat in aplicarea dispozitiilor prezentei legi;
e) categoriile de intelegeri, decizii luate de asociatiile de agenti economici si practici concertate propuse pentru exceptare;
f) proiectele de reglementari propuse spre adoptare;
g) raportul anual asupra situatiei concurentei;
h) analiza incalcarilor prevederilor art. 9.
(5) In formatiunile deliberative fiecare membru dispune de un vot; in caz de partaj egal al voturilor, solutia votata de presedinte prevaleaza.
(6) Deciziile adoptate de Consiliul Concurentei in plen conform prevederilor alin. (4) se semneaza de catre presedinte, in numele Consiliului Concurentei; ele vor putea fi atacate in termen de 30 de zile de la publicare sau, dupa caz, de la comunicare, in procedura de contencios administrativ la Curtea de Apel Bucuresti; sentinta va fi pronuntata fara drept de apel, impotriva ei putand fi declarat recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie. 
Art. 21. - (1) Presedintele Consiliului Concurentei angajeaza patrimonial, prin semnatura sa, Consiliul Concurentei ca persoana juridica si-l reprezinta ca institutie publica in fata persoanelor fizice si juridice, a autoritatilor legislative, judiciare si administrative, precum si a altor institutii romanesti, straine si internationale. El exercita prerogative disciplinare asupra intregului personal al Consiliului Concurentei.
(2) Ordinele si deciziile Consiliului Concurentei, prin care se dispun masuri si se aplica sanctiuni, se semneaza de catre presedinte, iar reglementarile adoptate de Consiliul Concurentei sunt puse in aplicare, suspendate ori abrogate prin ordin al presedintelui.
(3) In caz de absenta ori de indisponibilitate a presedintelui, reprezentarea legala a Consiliului Concurentei revine unuia dintre vicepresedinti, desemnat de presedinte pentru durata absentei sau a indisponibilitatii.
(4) Presedintele Consiliului Concurentei poate delega puteri de reprezentare oricaruia dintre vicepresedinti, consilierii de concurenta, inspectorii de concurenta sau altor persoane, mandatul trebuind sa mentioneze expres puterile delegate si durata exercitarii lor. 
Art. 22. - (1) In vederea exercitarii atributiilor sale, Consiliul Concurentei isi elaboreaza si isi adopta regulamentul de organizare, functionare si procedura si isi constituie aparatul propriu, la nivel central si local.
(2) Nomenclatorul de functii al aparatului propriu, cuprinzand inspectori de concurenta si alte categorii de personal, conditiile de incadrare pe functii, de promovare in grad si de stimulare, precum si atributiile fiecarei functii se stabilesc prin regulament adoptat de Consiliul Concurentei, cu respectarea reglementarilor privind functia publica si functionarii publici si a reglementarilor privind salarizarea personalului contractual din sectorul bugetar.
(3) Functia publica de specialitate pentru Consiliul Concurentei este cea de inspector de concurenta. 
Art. 23. - Functia de presedinte al Consiliului Concurentei este asimilata celei de ministru, cea de vicepresedinte celei de secretar de stat, iar cea de consilier de concurenta celei de subsecretar de stat. 
Art. 24. - In organizarea Consiliului Concurentei functioneaza un secretariat general, condus de un secretar general, desemnat de catre Consiliul Concurentei. Atributiile secretarului general se stabilesc prin regulamentul de organizare, functionare si procedura adoptat de Consiliul Concurentei. 
Art. 25. - (1) Consiliul Concurentei isi intocmeste proiectul de buget propriu, care se prevede distinct in bugetul de stat.
(2) Pentru functionarea Consiliului Concurentei si a aparatului sau teritorial, Guvernul si, dupa caz, organele administratiei publice locale vor atribui Consiliului Concurentei in administrare imobilele necesare, respectiv terenurile si dotarile din domeniul public de interes national sau, dupa caz, local, in termen de 60 de zile de la inregistrarea cererii Consiliului Concurentei.
(3) Sumele reprezentand tarife, taxe si amenzi sau alte sanctiuni aplicate de Consiliul Concurentei se fac venit la bugetul de stat, in conditiile legii. 
Art. 26. - Consiliul Concurentei are urmatoarele atributii:
a) efectueaza, la initiativa sa sau in urma unei plangeri, sesizari sau notificari, investigatiile privind aplicarea art. 5, 6, 12 si 15;
b) ia deciziile prevazute de prezenta lege pentru cazurile de incalcare a dispozitiilor art. 5, 6, 9, 12 si 15, constatate in urma investigatiilor efectuate de catre inspectorii de concurenta, in baza prevederilor legii si abilitarii cu puteri de inspectie prin ordin al presedintelui; o copie a acestui ordin va fi inmanata de inspectorii de concurenta abilitati agentului economic sau asociatiei de agenti economici supusi investigatiei;
c) certifica, la cererea agentilor economici sau a asociatiilor de agenti economici si, atunci cand considera necesar, in urma declansarii unei investigatii, pe baza dovezilor prezentate, ca nu exista temei pentru interventia sa in baza art. 5 alin. (1) sau a art. 6;
d) ia decizii de acordare a dispenselor in cazurile de exceptari individuale de intelegeri, decizii luate de asociatiile de agenti economici sau practici concertate, care se incadreaza in prevederile art. 5 alin. (2), precum si decizii in cazurile de concentrari economice;
e) ia decizii de retragere a beneficiului exceptarii de la prevederile art. 5 alin. (1), stabilit prin regulament al Consiliului Concurentei pentru unele categorii de intelegeri, decizii luate de asociatiile de agenti economici sau practici concertate, atunci cand constata ca acestea nu mai indeplinesc prevederile art. 5 alin. (2);
f) asigura aplicarea efectiva a deciziilor proprii;
g) efectueaza, din proprie initiativa, investigatii utile pentru cunoasterea pietei;
h) sesizeaza Guvernul asupra existentei unei situatii de monopol sau a altor cazuri, asemenea celor prevazute la art. 4 alin. (2) si (3), si propune acestuia adoptarea masurilor necesare pentru remedierea disfunctionalitatilor constatate;
i) sesizeaza instantele judecatoresti asupra cazurilor in care acestea sunt competente;
j) urmareste aplicarea dispozitiilor legale si a altor acte normative incidente in domeniul de reglementare al prezentei legi;
k) sesizeaza Guvernului cazurile de imixtiune a organelor administratiei publice centrale si locale in aplicarea prezentei legi;
l) emite aviz conform pentru proiectele de acte normative care pot avea impact anticoncurential si propune modificarea acelora care au un asemenea efect;
m) face recomandari Guvernului si organelor administratiei publice locale pentru adoptarea de masuri care sa faciliteze dezvoltarea pietei si a concurentei;
n) propune Guvernului sau organelor administratiei publice locale luarea de masuri disciplinare impotriva personalului din subordinea acestora, in cazul in care acesta nu respecta dispozitiile obligatorii ale Consiliului Concurentei;
o) realizeaza studii si intocmeste rapoarte privind domeniul sau de activitate si furnizeaza Guvernului, publicului si organizatiilor internationale specializate informatii privind aceasta activitate;
p) reprezinta Romania si promoveaza schimbul de informatii si de experienta in relatiile cu organizatiile si institutiile internationale de profil si coopereaza cu autoritatile de concurenta straine si comunitare;
r) stabileste si aproba misiunea, strategia generala si programele de activitate ale autoritatii de concurenta;
s) ia orice alte decizii in indeplinirea atributiilor ce decurg din prezenta lege. 
Art. 27. - (1) Consiliul Concurentei adopta regulamente si instructiuni, emite ordine, ia decizii si formuleaza avize, face recomandari si elaboreaza rapoarte in aplicarea prevederilor prezentei legi.
(2) Consiliul Concurentei adopta regulamente, in special cele care privesc:
a) organizarea, functionarea si procedura;
b) autorizarea concentrarilor economice;
c) exceptarea unor categorii de intelegeri, decizii ale asociatiilor agentilor economici sau practici concertate;
d) regimul dispenselor;
e) constatarea si aplicarea sanctiunilor prevazute de prezenta lege;
f) tarifele pentru notificari, solicitari de dispense, de acces la documentatie si eliberare de copii sau extrase;
g) inspectorii de concurenta;
h) regimul disciplinar al personalului.
(3) Consiliul Concurentei adopta instructiuni, in special cele care privesc:
a) notificarile de concentrari economice;
b) solicitarile de dispense si prorogarea de dispense;
c) calcularea cifrei de afaceri si a plafoanelor valorice prevazute de prezenta lege;
d) definirea pietei relevante in scopul stabilirii partii substantiale de piata;
e) plata taxelor si a tarifelor stabilite prin prezenta lege si prin regulamente.
(4) Consiliul Concurentei emite ordine prin care stabileste plafoanele valorice revizuibile periodic, prevazute de prezenta lege, pune in aplicare, suspenda sau abroga propriile reglementari adoptate, dispune efectuarea de investigatii, ordona inspectii si masurile de luat in privinta agentilor economici.
(5) Deciziile sunt acte individuale de administrare, gestiune si disciplina interna, de aplicare de sanctiuni, de autorizare, de acordare si de prorogare de dispense.
(6) Avizele sunt formulate, recomandarile si propunerile sunt facute, punctele de vedere sunt formulate, rapoartele sunt elaborate si comunicate, dupa caz publicate, conform dispozitiilor prezentei legi. 
Art. 28. - (1) Proiectele de regulamente si instructiuni, precum si modificarile acestora necesita avizul Consiliului Legislativ, dupa care sunt adoptate in Plenul Consiliului Concurentei si puse in aplicare prin ordin al presedintelui Consiliului Concurentei.
(2) Reglementarile Consiliului Concurentei pot fi atacate in contencios administrativ la Curtea de Apel Bucuresti, in termen de 30 de zile de la comunicare, respectiv publicarea actului atacat. 
Art. 29. - Consiliul Concurentei va comunica punctul sau de vedere asupra oricarui aspect in domeniul politicii concurentiale, la cererea:
a) Presedintiei Romaniei;
b) comisiilor parlamentare, senatorilor si deputatilor;
c) organelor administratiei publice centrale si locale;
d) organizatiilor profesionale, patronale si sindicale interesate, incluzand printre acestea si Camera de Comert si Industrie a Romaniei;
e) organizatiilor pentru protectia consumatorilor;
f) instantelor judecatoresti si parchetelor. 
Art. 30. - (1) Cu privire la politica de privatizare, respectiv politicile de ramura sau sectoriale, Consiliul Concurentei va consulta ministerele de resort si alte organe ale administratiei publice centrale sau locale, precum si organizatiile patronale in cauza.
(2) Organele si organizatiile prevazute la alin. (1) vor trimite Consiliului Concurentei punctul lor de vedere in termen de 30 de zile de la solicitare. Acest punct de vedere va fi atasat la raportul asupra cazului analizat.
(3) In indeplinirea atributiilor sale Consiliul Concurentei se va consulta cu organele administratiei publice centrale sau locale si va solicita informatii si asistenta din partea acestora.
(4) Consiliul Concurentei, ca autoritate nationala in domeniul concurentei, va fi responsabil de relatia cu institutiile Comunitatii Europene, in conformitate cu prevederile incidente din legislatia comunitara. 
Art. 31. - (1) Consiliul Concurentei intocmeste anual un raport privind activitatea sa si modul in care agentii economici si autoritatile publice respecta regulile concurentei, potrivit prezentei legi.
(2) Raportul se adopta in Plenul Consiliului Concurentei si se da publicitatii. 
Art. 32. - (1) Prin prezenta lege se instituie urmatoarea taxa: taxa de autorizare a concentrarilor economice, care se plateste in cazul emiterii unei decizii de autorizare conform art. 46 alin. (1) lit. b) si alin. (2) lit. b) si c).
(2) Taxa de autorizare a concentrarii economice se stabileste la o cota de 0,1% din cifra de afaceri cumulata a agentilor economici implicati in concentrarea economica autorizata si se calculeaza pe baza cifrei de afaceri pentru exercitiul financiar precedent deciziei de autorizare a concentrarii economice, determinata conform reglementarilor Consiliului Concurentei.
(3) Sumele provenind din plata taxei prevazute la alin. (1) se varsa la bugetul de stat in termen si conform procedurilor stabilite de reglementarile fiscale.

 

CAPITOLUL V Procedura de examinare preliminara, de investigare si de luare a deciziilor 

 

Art. 33. - (1) Descoperirea si investigarea incalcarilor prevederilor prezentei legi incumba Consiliului Concurentei care actioneaza prin inspectorii de concurenta.
(2) In cazul infractiunii prevazute la art. 60 alin. (1) din prezenta lege, personalul desemnat in conditiile alin. (1) va putea efectua numai actele stabilite prin art. 214 din Codul de procedura penala. 
Art. 34. - Consiliul Concurentei dispune efectuarea de investigatii, potrivit atributiilor sale, in conditiile art. 40:
a) din oficiu;
b) la plangerea unei persoane fizice sau juridice afectate in mod real si direct prin incalcarea prevederilor art. 5 alin. (1), art. 6, 12 si 15;
c) la cererea agentilor economici sau a asociatiilor de agenti economici interesati, conform prevederilor art. 5 alin. (2) sau ale art. 13 alin. (2);
d) la cererea oricareia dintre autoritatile, institutiile, organizatiile sau a oricaruia dintre organele mentionate la art. 29 lit. a)-f). 
Art. 35. - In realizarea investigatiilor, precum si a atributiilor conferite in baza prezentei legi, inspectorii de concurenta pot solicita agentilor economici sau asociatiilor de agenti economici informatiile si documentele care le sunt necesare, mentionand baza legala si scopul solicitarii, si pot stabili termene pana la care aceste informatii si documente sa le fie furnizate, sub sanctiunea prevazuta in prezenta lege. 
Art. 36. - (1) Pentru investigarea incalcarii prevederilor prezentei legi, inspectorii de concurenta sunt abilitati cu puteri de inspectie, cu exceptia debutantilor, si au urmatoarele puteri de inspectie:
a) sa intre in spatiile, terenurile sau mijloacele de transport pe care agentii eonomici ori asociatiile de agenti economici le detin legal;
b) sa examineze orice documente, registre, acte financiar-contabile si comerciale sau alte evidente legate de activitatea agentilor economici sau asociatiilor de agenti economici, indiferent de locul in care sunt depozitate;
c) sa ia declaratii reprezentantilor si angajatilor agentului economic sau asociatiei de agenti economici referitoare la fapte sau documente considerate relevante;
d) sa ridice sau sa obtina in orice forma copii ori extrase din orice documente, registre, acte financiar-contabile si comerciale sau din alte evidente legate de activitatea agentului economic sau asociatiei de agenti economici;
e) sa sigileze orice amplasament destinat activitatilor agentului economic sau asociatiei de agenti economici si orice documente, registre, acte financiar-contabile si comerciale sau alte evidente legate de activitatea agentului economic sau asociatiei de agenti economici, pe durata si in masura necesara inspectiei.
(2) Inspectorii de concurenta cu puteri de inspectie, prevazuti la alin. (1), vor proceda la actele prevazute la alin. (1) numai daca exista indicii ca pot fi gasite documente sau pot fi obtinute informatii considerate necesare pentru indeplinirea misiunii lor, iar rezultatul acestora va fi consemnat intr-un proces-verbal de constatare si inventariere.
(3) Inspectorii de concurenta cu puteri de inspectie pot face inspectii inopinate si pot solicita orice fel de informatii sau justificari legate de indeplinirea misiunii, atat la fata locului, cat si la convocare la sediul Consiliului Concurentei.
(4) Exercitarea puterilor de inspectie se face in conformitate cu regulamentul privind organizarea, functionarea si procedura Consiliului Concurentei. 
Art. 37. - In baza autorizarii judiciare date prin incheiere, conform art. 38, inspectorul de concurenta poate efectua inspectii in orice alte spatii, inclusiv domiciliul, terenuri sau mijloace de transport apartinand conducatorilor, administratorilor, directorilor si altor angajati ai agentilor economici sau asociatiilor de agenti economici supusi investigatiei. 
Art. 38. - (1) Inspectorii de concurenta pot proceda la inspectii, in conformitate cu prevederile art. 37, doar in baza unui ordin emis de catre presedintele Consiliului Concurentei si cu autorizarea judiciara data prin incheiere de catre presedintele tribunalului in a carui circumscriptie sunt situate locurile de controlat sau de catre un judecator delegat de acesta. Cand aceste locuri sunt situate in circumscriptiile unor tribunale diferite si actiunea trebuie desfasurata simultan in fiecare dintre ele, oricare dintre presedintii tribunalelor competente poate emite o incheiere unica.
(2) Cererea de autorizare trebuie sa cuprinda toate informatiile de natura a justifica inspectia, iar judecatorul sesizat este tinut sa verifice daca cererea este intemeiata.
(3) Inspectia si actele pe care le cuprinde se efectueaza sub autoritatea si sub controlul judecatorului care le-a autorizat.
(4) Judecatorul poate inspecta locurile supuse interventiei, putand decide in orice moment suspendarea sau incetarea inspectiei.
(5) Oricare ar fi imprejurarile, inspectia nu poate incepe inainte de ora 8,00 sau dupa ora 18,00 si trebuie efectuata in prezenta ocupantului locului sau a reprezentantului sau; numai inspectorii de concurenta, ocupantul locului sau reprezentantul sau pot lua cunostinta de piese si documente inaintea ridicarii acestora.
(6) Inventarele si punerile de sigilii se fac conform dispozitiilor Codului de procedura penala; originalele procesului-verbal si ale inventarului sunt transmise judecatorului care a ordonat inspectia, iar piesele si documentele care nu mai sunt utile stabilirii adevarului vor fi restituite ocupantului locului.
(7) Incheierea mentionata la alin. (1) poate fi atacata cu recurs la curtea de apel; recursul nu este suspensiv de executare.
(8) Consiliul Concurentei este informat de indata despre inceperea inspectiei si despre operatiunile efectuate.
Art. 39. - (1) Organele administratiei publice centrale si locale, precum si orice ale institutii si autoritati publice sunt obligate sa permita inspectorilor de concurenta accesul la documentele, datele si informatiile detinute de acestea, potrivit puterilor de inspectie stabilite de presedintele Consiliului Concurentei, fara a se putea opune caracterul de secret de stat sau secret de serviciu al unor asemenea documente, date si informatii.
(2) Inspectorii de concurenta, primind acces la documentele, datele si informatiile mentionate la alin. (1), sunt tinuti la respectarea stricta a caracterului de secret de stat sau secret de serviciu atribuit legal respectivelor documente, date si informatii. 
Art. 40. - (1) La primirea unei cereri sau plangeri denuntand, respectiv acuzand o practica anticoncurentiala, Consiliul Concurentei examineaza daca aceasta prezinta suficient temei de fapt si de drept pentru a justifica dispunerea pornirii unei investigatii.
(2) Daca cererea sau plangerea nu prezinta suficiente temeiuri pentru a justifica pornirea unei investigatii, Consiliul Concurentei o respinge, comunicand decizia, in scris, autorului, cu precizarea motivelor, in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii sau a plangerii. Decizia de respingere va fi precedata de ascultarea argumentelor reclamantului in fata comisiei Consiliului Concurentei care coordoneaza compartimentul de specialitate implicat.
(3) In cazul in care cererea sau plangerea inaintata nu cade sub incidenta prezentei legi, Consiliul Concurentei va raspunde, in scris, in termenele prevazute prin legi speciale. 
Art. 41. - (1) De cate ori dispune pornirea unei investigatii, presedintele Consiliului Concurentei desemneaza un raportor, responsabil pentru intocmirea raportului asupra investigatiei, comunicarea lui partilor in cauza, primirea observatiilor si prezentarea raportului in Plenul Consiliului Concurentei, daca este cazul.
(2) Raportorul desemnat instrumenteaza toate actele procedurii de investigatie, propunand Consiliului Concurentei dispunerea masurilor care sunt de competenta acestuia. 
Art. 42. - Atunci cand, in urma declansarii unei investigatii, se constata ca aceasta nu a condus la descoperirea unor dovezi suficiente privind incalcarea legii, care sa justifice impunerea de masuri sau sanctiuni de catre Consiliul Concurentei, acesta, prin ordin al presedintelui, va putea inchide investigatia si va informa de indata partile implicate. Cu exceptia situatiei in care investigatia s-a declansat ca urmare a unei plangeri, inchiderea unei investigatii nu necesita audierea in Plenul Consiliului Concurentei. 
Art. 43. - (1) Cu exceptia situatiei prevazute la art. 42, orice procedura de investigatie necesita audierea agentilor economici participanti la intelegerea, decizia luata de asociatii de agenti economici, practica concertata, abuzul de pozitie dominanta sau la concentrarea economica, obiect al investigatiei. Audierea este dispusa de presedintele Consiliului Concurentei.
(2) Presedintele Consiliului Concurentei poate desemna experti si poate admite audierea autorului plangerii sau al reclamatiei, la cererea acestuia, precum si a oricarei persoane fizice sau juridice care declara ca detine date si informatii relevante pentru stabilirea adevarului in cauza investigata.
(3) Neprezentarea sau renuntarea la audiere, precum si refuzul oricarei depozitii sau declaratii nu constituie impedimente pentru continuarea procedurii de investigatie. 
Art. 44. - (1) Cu minimum 30 de zile inainte de data fixata pentru audiere, o copie a raportului va fi transmisa, spre luare la cunostinta, persoanelor a caror audiere a fost dispusa conform art. 43 alin. (1). Persoanelor a caror audiere a fost admisa conform art. 43 alin. (2) li se va trimite copia raportului numai la cerere si daca presedintele Consiliului Concurentei apreciaza ca este util in interesul investigatiei.
(2) Presedintele Consiliului Concurentei poate permite partilor in cauza consultarea dosarului la secretariatul Consiliului Concurentei si obtinerea, contra cost, de copii si extrase ale actelor procedurii de investigatie.
(3) Documentele, datele si informatiile din dosarul cauzei, care prezinta caracter de secret de stat ori sunt confidentiale, nu sunt accesibile pentru consultare ori obtinere de copii sau extrase decat prin decizie a presedintelui Consiliului Concurentei.
(4) In cazul unei proceduri de investigatie, avand ca obiect o concentrare economica, dispozitiile prezentului articol referitoare la consultarea dosarului sunt aplicabile asociatilor si directorilor executivi ai entitatilor participante la concentrare, in masura in care ei justifica in cauza un interes legitim. 
Art. 45. - Dupa audierile dispuse si, daca este cazul, admise si dupa examinarea observatiilor partilor asupra raportului de investigatie, Consiliul Concurentei poate decide, dupa cum urmeaza:
a) in cazul unei investigatii, dispusa din oficiu sau la sesizare, privind incalcarea prevederilor art. 5 alin. (1) sau ale art. 6, dupa caz, sa ordone incetarea practicilor anticoncurentiale constatate, sa formuleze recomandari, sa impuna partilor conditii speciale si alte obligatii, sa aplice agentilor economici amenzi in conditiile prevazute la cap. VI;
b) in cazul unei cereri, conform prevederilor art. 5 alin. (3), sa emita o decizie motivata de acordare sau de refuz de exceptare individuala prin dispensa pentru intelegerea, decizia luata de asociatii de agenti economici ori practica concertata in cauza. 
Art. 46. - (1) In termen de 30 de zile de la primirea notificarii unei operatiuni de concentrare economica, Consiliul Concurentei:
a) va emite o decizie de neinterventie, cand va ajunge la concluzia ca operatiunea de concentrare economica notificata nu cade sub incidenta prezentei legi;
b) va emite o decizie de neobiectiune, cand va constata ca, desi operatiunea de concentrare economica notificata cade sub incidenta prezentei legi, nu exista indoieli serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurential normal;
c) va decide deschiderea unei investigatii, cand va constata ca operatiunea de concentrare economica notificata cade sub incidenta prezentei legi si prezinta indoieli serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurential normal.
(2) In termen de maximum 5 luni de la primirea notificarii de concentrare economica pentru care Consiliul Concurentei a decis deschiderea unei investigatii datorita indoielilor privind compatibilitatea sa cu un mediu concurential normal, Consiliul Concurentei:
a) va emite o decizie de refuz, daca prin operatiunea de concentrare economica se creeaza sau se consolideaza o pozitie dominanta in sensul art. 12;
b) va emite o decizie de autorizare, daca prin operatiunea de concentrare economica nu se creeaza si nici nu se consolideaza o pozitie dominanta in sensul art. 12;
c) va emite o decizie prin care stabileste obligatiile si/sau conditiile ce trebuie indeplinite pentru autorizarea operatiunii de concentrare economica, daca se constata ca aceasta, cu modificarile respective, ar putea fi compatibila cu un mediu concurential normal.
(3) In cazul in care Consiliul Concurentei nu ia o decizie in termenele fixate la alin. (1) si (2), operatiunea de concentrare economica notificata poate avea loc.
(4) In situatia in care notificarea unei operatiuni de concentrare economica necesita completari, termenele prevazute la alin. (1) si (2) incep sa curga de la data la care partile au furnizat Consiliului Concurentei informatiile solicitate in vederea completarii notificarii.
(5) Consiliul Concurentei poate stabili, prin regulament, o procedura simplificata pentru analiza anumitor operatiuni de concentrare economica. 
Art. 47. - (1) Inainte de emiterea unei decizii conform art. 45 si 46, Consiliul Concurentei poate impune - printr-o decizie privind masuri interimare - agentilor economici implicati luarea oricarei masuri pe care o considera necesara in scopul restabilirii mediului concurential si repunerii partilor in situatia anterioara.
(2) Masurile de suspendare sau de interdictie a practicilor anticoncurentiale constatate, precum si dispozitiile obligatorii date agentilor economici de a reveni la situatia anterioara vor fi dispuse de Consiliul Concurentei, in aplicarea prevederilor art. 45 si 46, numai la constatarea unor fapte manifest ilicite, constitutive de practici anticoncurentiale prohibite expres de prezenta lege si care trebuie eliminate fara intarziere, pentru a prerveni sau a opri producerea unui prejudiciu grav si cert.
(3) Masurile prevazute la alin. (1) si (2) trebuie sa fie strict limitate, atat in durata, cat si in obiectul lor, la ceea ce este necesar pentru a corija afectarea liberei concurente.
(4) Deciziile luate de Consiliul Concurentei in aplicarea prevederilor alin. (1) si ale art. 45 si 46 vor fi comunicate de indata partilor; ele pot fi atacate in contencios administrativ la Curtea de Apel Bucuresti in termen de 30 de zile de la comunicare. Instanta poate ordona, la cerere, suspendarea executarii deciziei atacate. 
Art. 48. - (1) Decizia luata de Consiliul Concurentei in aplicarea prevederilor art. 46 cu privire la o operatiune de concentrare economica in care este implicata o regie autonoma va fi notificata si ministrului de resort.
(2) In termen de 30 de zile de la notificarea deciziei conform alin. (1), Guvernul, la propunerea ministrului de resort, poate lua, pe raspunderea sa, o decizie diferita de cea a Consiliului Concurentei pentru ratiuni de interes public general. Decizia este executorie si va fi publicata impreuna cu decizia Consiliului Concurentei in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

 

CAPITOLUL VI Sanctiuni 

 

Art. 49. - Sunt nule de drept, fie ele exprese ori tacite, publice sau oculte, orice angajamente, conventii sau clauze contractuale raportandu-se la o practica anticoncurentiala prohibita prin art. 5 si 6 din prezenta lege. 
Art. 50. - Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de pana la 1% din cifra de afaceri totala din anul financiar anterior sanctionarii urmatoarele fapte:
a) omisiunea notificarii unei concentrari economice cerute de art. 15;
b) furnizarea de informatii inexacte sau incomplete prin solicitarea facuta conform prevederilor art. 5 alin. (3) ori prin notificarea facuta conform prevederilor art. 15;
c) furnizarea de informatii inexacte sau incomplete ori de documente incomplete sau nefurnizarea informatiilor si documentelor solicitate conform prevederilor art. 35;
d) furnizarea de informatii, documente, inregistrari si evidente intr-o forma incompleta in timpul inspectiilor desfasurate conform prevederilor art. 36;
e) refuzul de a se supune unei inspectii desfasurate conform prevederilor art. 36 si 37. 
Art. 51. - (1) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de pana la 10% din cifra de afaceri totala realizata in anul financiar anterior sanctiunii urmatoarele fapte:
a) incalcarea prevederilor art. 5 alin. (1), ale art. 6 sau ale art. 12;
b) punerea in practica a unei operatiuni de concentrare economica cu incalcarea prevederilor art. 15 alin. (4) si (5);
c) inceperea unei actiuni de concentrare economica declarata incompatibila cu prevederile prezentei legi printr-o decizie a Consiliului Concurentei, luata conform prevederilor art. 46 alin. (2) lit. a);
d) neindeplinirea unei obligatii sau a unei conditii impuse printr-o decizie luata in conformitate cu prevederile prezentei legi.
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), Consiliul Concurentei va stabili, prin instructiuni, conditiile si criteriile de aplicare a unei politici de clementa, care poate merge pana la absolvire de raspundere pecuniara. 
Art. 52. - Individualizarea sanctiunii in cazul savarsirii vreuneia dintre contraventiile prevazute la art. 50 si 51 se face tinand seama de gravitatea si durata faptei si a consecintelor sale asupra concurentei. Sanctiunile vor fi gradate pe transe, prin instructiuni adoptate de catre Consiliul Concurentei. 
Art. 53. - Daca in termen de 45 de zile de la notificarea deciziei luate de Consiliul Concurentei, in conformitate cu prevederile prezentei legi, agentul economic in cauza nu se conformeaza masurilor dispuse de acesta, Consiliul Concurentei ii poate aplica amenda maxima prevazuta la art. 51 ori poate cere instantei judecatoresti competente dispunerea uneia dintre masurile stabilite la art. 7 alin. (1). 
Art. 54. - Consiliul Concurentei poate obliga, prin decizie, agentii economici sau asociatiile de agenti economici la plata unor amenzi cominatorii, in suma de pana la 5% din cifra de afaceri zilnica medie din anul financiar anterior sanctionarii, pentru fiecare zi de intarziere, calculata de la data stabilita prin decizie, pentru a-i determina:
a) sa respecte prevederile art. 5 alin. (1), ale art. 6 si ale art. 12;
b) sa aplice masurile enuntate printr-o decizie luata conform prevederilor art. 45 lit. a) si b), ale art. 46 alin. (2) lit. c) si ale art. 47 alin. (1) si (2);
c) sa furnizeze in mod complet si corect informatiile si documentele care le-au fost cerute conform prevederilor art. 35;
d) sa se supuna inspectiei prevazute la art. 36-38. 
Art. 55. - (1) Contraventiile prevazute in prezenta lege se constata si se sanctioneaza de catre Consiliul Concurentei in plen, comisii sau prin inspectorii de concurenta.
(2) Sanctiunile pentru contraventiile prevazute la art. 50 lit. b)-e) si la art. 51 alin. (1) lit. d) se aplica de catre inspectorii de concurenta.
(3) Sanctiunile pentru contraventiile prevazute la art. 50 lit. a) si la art. 51 alin. (1) lit. c) si d), precum si amenzile cominatorii prevazute la art. 54 se aplica de catre comisiile Consiliului Concurentei prin decizii.
(4) Sanctiunile pentru contraventiile prevazute la art. 51 alin. (1) lit. a) si b) se aplica de catre Plenul Consiliului Concurentei prin aceeasi decizie prin care s-a constatat savarsirea respectivei contraventii. Instanta competenta este cea prevazuta la art. 47 alin. (4).
(5) Deciziile luate in conditiile alin. (3) si (4) pot fi atacate la Curtea de Apel Bucuresti, Sectia contencios administrativ, in termen de 30 de zile de la comunicare.
(6) In baza deciziei Consiliului Concurentei profiturile sau, dupa caz, veniturile suplimentare realizate de agentii economici ca urmare a savarsirii contraventiilor prevazute si sanctionate de prezenta lege vor fi confiscate si varsate la bugetul de stat. 
Art. 56. - Contraventiilor prevazute la art. 50 lit. b)-e) si la art. 51 alin. (1) lit. d) li se aplica prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, cu exceptia art. 28 si 29. 
Art. 57. - (1) Deciziile emise conform art. 45, 46, 54 si 55 vor fi comunicate partilor in cauza de catre Consiliul Concurentei si vor fi publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, pe cheltuiala contravenientului sau a solicitantului, dupa caz, ori pe pagina de Internet a Consiliului Concurentei.
(2) La publicarea deciziilor se va tine seama de interesele legitime ale agentilor economici in cauza, astfel incat secretul profesional sa nu fie divulgat. 
Art. 58. - (1) Dreptul Consiliului Concurentei de a aplica sanctiuni contraventionale pentru incalcarile prevederilor prezentei legi se prescrie dupa cum urmeaza:
a) in termen de 3 ani, in cazul incalcarii prevederilor art. 50 lit. c), d) si e);
b) in termen de 5 ani, in cazul tuturor celorlalte incalcari ale prevederilor prezentei legi.
(2) Prescriptia dreptului la actiune al Consiliului Concurentei incepe sa curga de la data incetarii practicii anticoncurentiale. In cazul incalcarilor legii, ce au caracter de continuitate sau de repetabilitate, prescriptia incepe sa curga de la data incetarii ultimului act sau fapt anticoncurential in cauza. 
Art. 59. - (1) Orice actiune intreprinsa de catre Consiliul Concurentei in scopul unei examinari preliminare sau in scopul declansarii unei investigatii in legatura cu o anumita incalcare a legii va intrerupe cursul termenelor de prescriptie prevazute la art. 58. Intreruperea termenului de prescriptie va avea efect de la data comunicarii actiunii intreprinse de catre Consiliul Concurentei, facuta catre cel putin un agent economic sau o asociatie de agenti economici care a participat la savarsirea incalcarii legii.
(2) Actiunile ce pot fi intreprinse de catre Consiliul Concurentei si care intrerup cursul termenului de prescriptie includ, in principal, urmatoarele:
a) solicitari de informatii, in scris;
b) ordin al presedintelui Consiliului Concurentei de declansare a unei investigatii;
c) inceperea procedurilor legale.
(3) Intreruperea termenului de prescriptie isi produce efectele fata de toti agentii economici sau asociatiile de agenti economici care au participat la savarsirea incalcarii legii.
(4) In cazul intreruperii termenului de prescriptie, un nou termen, cu o durata similara, incepe sa curga de la data la care Consiliul Concurentei a intreprins una dintre actiunile mentionate la alin. (2). Termenul de prescriptie va expira cel mai tarziu in ziua in care se implineste perioada egala cu dublul termenului de prescriptie, aplicabil pentru savarsirea incalcarii in cauza, in situatia in care Consiliul Concurentei nu a impus nici una dintre sanctiunile prevazute de prezenta lege. 
Art. 60. - (1) Participarea cu intentie frauduloasa si in mod determinant a unei persoane fizice la conceperea, organizarea sau realizarea practicilor interzise de art. 5 alin. (1) si de art. 6 si care nu sunt exceptate conform prevederilor art. 5 alin. (2) sau ale art. 8 constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amenda.
(2) Actiunea penala se pune in miscare la sesizarea Consiliului Concurentei.
(3) Instanta judecatoreasca poate dispune publicarea, in presa, pe cheltuiala celui vinovat, a hotararii definitive. 
Art. 61. - Independent de sanctiunile aplicate in conformitate cu prevederile prezentei legi, dreptul la actiune al persoanelor fizice si/sau juridice pentru repararea integrala a prejudiciului cauzat lor printr-o practica anticoncurentiala prohibita de prezenta lege ramane rezervat. 
Art. 62. - Orice persoana care utilizeaza sau divulga, in alte scopuri decat cele prevazute de prezenta lege, documente sau informatii cu caracter de secret profesional, primite sau de care a luat cunostinta in indeplinirea atributiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul, raspunde potrivit legii penale, putand fi obligata si la repararea prejudiciului cauzat.

 

CAPITOLUL VII Dispozitii comune si finale 

 

Art. 63. - In cazul in care incadrarea juridica facuta printr-o notificare de agentii economici implicati nu este corecta, Consiliul Concurentei poate schimba aceasta incadrare. 
Art. 64. - (1) Cifra de afaceri vizata in art. 8 si 14 este suma veniturilor realizate din vanzarile de produse si/sau din prestarile de servicii realizate de agentul economic in cursul ultimului exercitiu financiar, din care se scad sumele datorate cu titlu de obligatii fiscale si valoarea contabilizata a exporturilor efectuate direct sau prin mandatar.
(2) Cand o operatiune de concentrare economica are loc in modalitatea prevazuta la art. 10 alin. (2) lit. b), prin cumparare de elemente de activ, din cifra de afaceri stabilita conform alin. (1) va fi luata in considerare numai suma aferenta activelor constituind obiect al tranzactiei.
(3) Daca, in cursul unei perioade de 2 ani, doua sau mai multe tranzactii de felul celor mentionate la alin. (2) au loc intre aceleasi persoane fizice si/sau juridice, ele sunt considerate ca o singura operatiune de concentrare economica, realizata la data ultimei tranzactii. 
Art. 65. - Cifra de afaceri este inlocuita:
a) pentru societati bancare, institutii de credit sau financiare si societati financiare, prin a zecea parte din valoarea bilantului lor;
b) pentru societatile de asigurari, prin valoarea primelor brute emise, care vor include toate sumele primite sau de primit conform contractelor de asigurari incheiate de ele sau in contul lor, inclusiv primele cedate reasiguratorilor, dupa deducerea impozitelor si a taxelor identificate de catre Consiliul Concurentei prin instructiuni. 
Art. 66. - In scopul aplicarii prevederilor art. 8 si 14, dar fara a contraveni prevederilor alin. (2) si (3) ale art. 64, daca vreuna dintre societatile comerciale avute in vedere la aplicarea prevederilor art. 8 sau ale art. 14 face parte dintr-un grup de societati comerciale, pentru cifra sa de afaceri se va lua in considerare cifra de afaceri cumulata a respectivului grup, conform bilantului consolidat al acestuia. 
Art. 67. - Plafoanele valorice stabilite, conform dispozitiilor prezentei legi, prin raportare la cifra de afaceri vor fi actualizate periodic prin decizie a plenului si puse in aplicare prin ordin al presedintelui Consiliului Concurentei, tinandu-se seama de evolutia pietelor.

 

siweb - web design

Documentele prezentate pe acest site sunt legi de interes general, prezentate cu caracter pur informativ, existand posibilitatea de a fi intervenit modificari ulterioare, abrogari, nesurprinse aici. Va recomandam sa consultati legislatia oficiala publicata in Monitorul Oficial.
Cod-juridic.ro nu poate fi facut raspunzatoar in nici un fel de pierderile sau daunele pe care cineva le-ar putea suferi ca urmare a folosirii in vreun fel a informatiilor prezentate in acest site web.

web design sibiu